Rezultate pentru eticheta "strazi constanta"
Pe carosabil, printre mașini - așa se circulă pe unele străzi din Constanța, căci trotuarele sunt neglijate de autorități și acaparate de mașini. Oamenii sunt obișnuiți să mergă pe carosabil chiar și în zonele premium ale orașului, deoarece din lipsa locurilor de parcare, mașinile au pus stăpânire pe trotuare.
Străzi care nu au fost niciodată asfaltate. Se întâmplă în cartierul km 4-5, din municipiul Constanța. Drumurile de pământ și pietriș devin impracticabile după ce plouă, spre disperarea localnicilor. Deși de-a lungul zecilor de ani oamenii au strâns semnături și au făcut sesizări la primărie, nimeni nu a luat măsuri.
Sufocat de mașini, mai ales în sezon estival, traficul din Constanța este o adevărată provocare. Este nevoie de mulți nervi, răbdare și pricepere pentru a străbate orașul, cu mașina, de la un capăt la altul. Iar șoferii au acum o nouă provocare: să se obișnuiască cu noile reguli din zona bulevardului Mamaia - strada I. G. Duca. Pe 7 artere de circulație au fost instituite sensuri unice și, așa cum era de așteptat, s-au creat cozi de mașini. Sunt afectați și constănțenii care folosesc transportul public în comun.
Apar noi schimbări în traficul din Constanța. Mai multe străzi vor deveni cu sens unic începând de duminică. Schimbări vor fi și la traseele unor mijloace de transport în comun. Lucrările de resistematizare rutieră au loc în contextul reconfigurării urbane a bulevardului Mamaia.